La primul meci international pe care Stiinta Municipal Dedeman il sustine acasa in 2011, pe langa spectacolul din teren se anunta o atmosfera la fel de frumoasa creata in jurul jocului. Sambata, 26 februarie, inainte de inceperea partidei cu RK Rudar din optimile Challenge Cup, in pauza si in momentele de respiro, suporterii care vor veni la Sala Sporturilor se vor putea delecta cu reprezentatia echipei de majorete de la Colegiul National "Ferdinand I", una recunoscuta la nivel european.
Ramura sportiva MAJORETE contine 10 sectiuni, a fost aprobata oficial in Romania in decembrie 2009 si presupune din partea practicantilor un cumul de aptitudini motrice deosebite. Echipa CN "Ferdinand I" a luat fiinta in anul 2005, iar in 2006 tinerele sperante au participat la primul concurs oficial, organizat la Oradea, unde locul ocupat a fost insa nesemnificativ. Debutul competitional a avut totusi darul de a le mobiliza pe majoretele bacauane care, in 2007, si-au incununat munca depusa cu un merituos loc II la Cupa Nationala din 2007, sectiunea pom-pon.
In 2008 a venit momentul lansarii internationale. Reprezentantele CN "Ferdinand I" au ocupat locul secund la Campionatul National de la Oradea, pozitie echivalenta cu calificarea la Campionatul European. Intrecerea continentala s-a desfasurat la Brno (Cehia), unde Romania, prin echipa CN "Ferdinand I", s-a clasat pe locul al 8-lea din 11 tari participante.
2009 a fost cel mai dificil an, lipsa de fonduri financiare generand absenta de la Campionatul National.
Din 2010 s-a adaugat o noua categorie de varsta, iar interesul copiilor a crescut din ce in ce mai mult. La editia a V-a a Campionatului National, sectiunea pom-pon, faza pe zona a fost organizata la Piatra Neamt si a tinut totodata loc de calificari la etapa finala desfasurata la Arad (4-5 septembrie). Echipele din Bacau au urcat pe podium, la senioare - sectiunea "grup accesoriu", respectiv cadete - sectiunea "pom-pon".
Lotul de cadete, format din 20 de fetite, 19 de la Colegiul National ,,Ferdinand I" si una de la Scoala ,,George Bacovia", este infiintat de foarte scurt timp, de 6 luni, iar concursul de la Piatra Neamt a reprezentat debutul oficial, ocupand un merituos loc V din 9 echipe inscrise la aceasta categorie de varsta.
Lotul de senioare, format din 23 de fete, 16 de la Colegiul National ,,Ferdinand I", 3 de la Colegiul National ,,Vasile Alecsandri", 1 de la Colegiul Economic ,,I. Ghica", 2 de la Liceul ,,M. Eminescu" si 1 de la Scoala ,,M. Sadoveanu" a ocupat locul I la Piatra Neamt.
Ambele loturi ale Bacaului sunt membre ale M.B.T.A. Romania (Asociatia Nationala a Majoretelor cu Baston si Twirling), singura asociatie din tara recunoscuta de N.B.T.A. Europe (Federatia Europeana a Majoretelor cu Baston si Twirling) si afiliata acesteia din anul 2005.
Majoretele se pregatesc in cadrul Centrului National de Excelenta din Bacau, care functioneaza la Colegiul National ,,Ferdinand I". Datorita rezultatelor bune si foarte bune, in 2009, Centrul National de Excelenta Bacau a aprobat disciplina educatie fizica, fiind singurul Centru National de Excelenta din tara cu ore de educatie fizica aprobate ca disciplina integranta.
Asociatia Nationala a Majoretelor cu Baston si Twirling România (M.B.T.A. ROMÂNIA) a hotarât, in urma sedintei Consiliului Director, ca echipa Asociatiei Sportive ,,Colegiul National Ferdinand I" Bacau sa reprezinte in acest an România la Campionatul European de Twirling de la Karlovy-Vary (Cehia), campionat care contine sectiunea pom-pon. Consiliul Director al M.B.T.A. România considera ca echipa din Bacau are cele mai multe sanse de reusita, ea fiind considerata cea mai buna echipa de pom-pon din tara la ora actuala. Trupa de la CN "Ferdinand I" isi doreste ca la acest Campionat European sa cucereasca si prima medalie continentala si isi exprima speranta ca primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, si Consiliul Local Bacau sa fie alaturi de echipa asa cum s-a intamplat de fiecare data cand li s-a solicitat ajutorul.